Am învățat: să trăim frumos să
iubim mult, să prețuim viața minunată de la părinți exemplari... ne străduim la
rândul nostru să vă semănăm. Asta le scriam părinților la aniversarea celor 50
de ani de la căsătoria lor, acum doi ani în urma. Astăzi tata există prin noi,
copii săi și prin nepot, în amintirile frumoase și prin toată dragostea pe care
ne-a oferit-o. Ar fi fost aniversarea celor 80 de ani de viață ai tatei, viață pe
care a trăit-o demn, curată și presărată cu atâta căldură sufletească pe care
ne-a dăruit-o și pe care am savurat-o până în clipa în care sufletul său s-a
înălțat la ceruri. S-a stins după suferință fizică și neputere dar mintea sa a
rămas la fel de sclipitoare, a trăit frumos și-a luat adio la fel de luminos
așa cum a fost și însorita zi de Crăciun când a plecat.
Este
tristețe nemărginită pentru ceea ce am pierdut... apoi fericirea că în fiecare
părticică din ființa noastră a urmașilor săi el continuă să trăiască și va
exista mereu chiar și atunci când memoria noastră ar putea să-l dea uitării.
Părinții
care ne-au crescut sunt temelia morală a existenței noastre. Fără acesta nu se
poate construi nimic, iar cel ce ar fi trebuit să devină Om de Omenie rămâne
pur și simplu un analfabet care nu a
mers la Școala Vieții.
Mi-am făcut timp să
fiu acolo lângă el așa cum și el a fost prezent mereu pentru mine, nu am
risipit comoara de a ne bucura de cât mai mult timp doar pentru noi. Am fost
prezenți unii în viața celorlalți destul de des dar mereu ni se părea
insuficient, ne-am pololit dorul unii de alții cu vorbe sincere și drăgăstoase,
ne-am privit în ochi chiar și atunci când poate faptele nu ne făceau atât de
multă cinste.
Mulțumesc Proniei
pentru dragostea pe care ne-ai dăruit-o... tot ceea ce-aș mai putea să-mi doresc
ar fi ca mulți alți copii să împărtășească alături de părinții lor experiența
unei asemenea vieți minunate!
D-zeu să te
odinhnească în pace spirit minunat care ai fost soț al maicii noastre, tată și
bunic al fiului nostru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu