Despre mine...pur și simplu: Învață să mă privești ca pe un colț din natură... Ochii- mi sunt scăldați
în izvorul limpede al sincerității, sufletul îmi este vulcan clocotitor care nu
dă pace unui gând rătăcitor. Învață să citești în
mine așa cum citești o carte, pagină cu pagină și rând după rând, bucurie
după bucurie dar și întristare cu întristare. Învață să citești printre rânduri
ca să poți pătrunde în lumea mea, poți să mă rătăcești undeva pe rafturile
minții tale dar din când în când șterge praful uitării, recitește- mă și nu
uita de mine.
Călătorește iubire dar
de oriunde te vei afla să te întorci mereu la mine, limpezește- ți gândurile în
albia sincerității mele și mai apoi privește- mă în ochi și ai să vezi că sunt
plini de dorul de tine.
Eu sunt mâna care ți-
a șters lacrimi de pe obraji, gânduri triste din minte și... cea care a deschis
fereastra sufletului tău spre soare.
Eu sunt acea clipă în
care inima tresare la gândul unei fericiri care nu vine azi, poate nici mâine
nu va fi, dar care va sosi sigur într- o zi dacă ești răbdător. Va sosi într- un
tren plin de flori și lumină care va opri cu certitudine și în gara sufletului
tău dacă dorești cu adevărat asta.
“Anii
mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă ei şi am rămas cu
mâna- ntinsă, ca a regelui Lear.”― Ionel Teodoreanu, Lorelei
Dacă șuvoiul lacrimilor mele ar fi umplut un pocal ți l-
aș fi oferit ție, ofrandă sfântă și curată, ai fi putut să- ți speli fața
tristă cu și mâinile obosite în sinceritatea lor.
Sufletul meu este o liră ale cărei coarde nu știu să
cânte decât imnul dragostei pentru tine, ca pe un cântec unic, învățat cu greu
ce răsună mereu mai departe in toate gândurile mele și în fiecare fibră a
trupului meu.
Ți- am învățat chipul la fel ca pe o rugăciune inălțată
zeului dragostei. Am învățat că timpul trece greu numărând multele zile pe care
le- am petrecut fără tine. Dar timpul zboară atunci când ești cu mine... am
invățat că timpul vine și trece pentru tine și cu tine totul pote fi bine ...
