joi, 11 iunie 2020



                Am învățat de la oameni dragi că semănând dragoste și sinceritate poți culege dragoste și sinceritate iar de la acei pe care-i mai port doar în suflet și  în minte, am câștigat privilegiul de a trăi pur și simplu frumos și corect, atât. A fost mai mult decât ar fi trebuit să primesc iar acum acestea toate au rodit și au făcut-o cu aceeași substanță. Am crezut că doar astfel o să meargă mai departe o altă generație mai ales că lumea este din ce în ce mai puțin deschisă la valori morale, la repere educaționale sau de cultură veritabilă.
          Sunt așa cum am fost, doar că anii s-au scurs uneori prea greu din cauza vicisitudinilor dar am știu din ce în ce mai mult cum să identific acele momente minunate din viața mea, cum să mă încarc și mai ales cum să acumulez pentru viitor energia pozitivă a acestora. Îmi țin cât mai aproape sufletele oamenilor dragi  care sunt capabili să savureze sincer bucuriile mele mici. Aici în micul meu univers personal am comori incomensurabile pe care le privesc atunci când mi-e greu, la lumina lor îmi încălzesc sufletul și astfel merg mai departe... din nou.



joi, 2 aprilie 2020


            Ce mai fac zilele acestea?!
          Pur și simplu...trăiesc fiecare clipă cu răbdare și speranță.

         Nutresc speranța că va trece și vremea aceasta în care suntem îndepărtați fizic de acei care ne sunt cei mai dragi, speranța că trăirile noastre actuale să nu ne schimbe comportamentul ireversibil, speranța că vor înțelege și acei mulți care nu respectă nici o regulă ,că pericolul este chiar și pentru ei sau pentru acei pe care ar trebui să-i protejeze. Am ales să fac ceea ce trebuie și comportându-ne corect, mai ales responsabil și într-un număr cât mai mare cred că o să trăim cât mai curând normal, fără restricții.
        Apoi îmi îndrept ochii spre cer, îmi spun că nu suntem suficient de puternici să învingem fără ajutorul Divinității și cu fruntea plecată îmi spun rugăciunea. Cred că pot să-mi leg visurile de cer cu frânturi de gânduri bune îndreptate către toți cei care-mi sunt dragi dar departe și...simt cum sufletele noastre se reunesc, sunt acolo gata să șteargă orice km distanță.

          Acolo lângă inima mea sunteți toți acei pe care-i iubesc... trecutul pe care nici un bogat oricât ar plăti nu și-l poate cumpăra ne demonstrează că trăim același vis, un vis cu decor sau detalii diferit,distincte dar cu același țel și anume acela de a fi mereu împreună și niciodată singuri atâta timp cât nu ne dăm uitării.