joi, 23 februarie 2017

Despre mine...pur și simplu: Despre mine...pur și simplu: Despre mine...pur și ...

Despre mine...pur și simplu:  Mă străduiesc să rămân
singură cu gândurile mele acum destul de gri... ele se aștern cuminți și triste
chiar dacă tu le spui încetișor că ar trebui să rămână doar ale tale.




 Sunt mulți care se
întreabă când anume sunt eu tristă... ei bine, acum sunt melancolică, îmi
doresc să dau gândurilor scrise intensitatea trăirilor mele actuale, zbuciumul
și clocotul adâncimilor din mine, ale unor evenimente care au trecut prin viața
mea lăsâd o iarnă mult prea posomorâta în amintirile ce le voi avea.
   Uneori visez că zbor,
este minunat și în realitate chiar mi- aș dori să mă înalț până la ceruri,
să- mi cânt bucuriile sau tristețea dar tocmai pentru că eu zbor doar în vise
și sunt doar om, am să scriu cântecul meu, doar pentru cei care știu să citească
fără să judece și sunt pur și simplu ființe din același aluat cu mine.
   Uneori oamenii nu- și
mai au loc sub stele, îi desparte totul... alți semeni,distanță sau poate chiar
timp, timp ce nu se mai poate întoarce pentru nimeni.
    Amintirile despre cineva
sau ceva trăit mai rămân ca punte ce leagă lumea ta ce a celorlalți.
    Cât de mult ne poate
schimba timpul și mai ales cum poate să ne sape în suflete, șlefuindu- le
lăsând urme pe chip, bucurii sau tristeți în inimi...
    Devenim buni sau răi
după cum ne este hărăzit dar indiferent de ceea ce am fost noi de- a lungul vieții,
mai devreme sau mai târziu, cu același pământ ne sunt acoperite chipurile iar
sufletele tutor pășesc spre aceeași eternitate și... pentru totdeauna.
   Scriu acum, fiindcă
sunt tristă, au trecut multe zile în ultima vreme, în care oameni dragi sau prieteni
din copilăria mea au plecat la ceruri, e felul meu de a jeli atâtea suflete
care s- au stins mult prea devreme... scriu despre oameni care sper. să- și
găseasca liniștea acolo sus, printre stele. Mi- am spus că poate nu ar fi
trebuit să scriu doar când sunt tristă însă cred că acesta este felul meu de a
boci pe cei care au plecat din lumea aceasta dar nu și din amintirile mele
despre ei.
     Drum bun printre astre
oameni dragi, D- zeu să vă odihnească în pace!    
În amintirile mele... voi toți
sunteți nemuritori.