Cu speranța că nu ceri de la D-zeu imposibilul, printre gânduri care de prea multe ori nici nu mai ai puterea să recunoști că ți-au aparținut măcar, ai curajul să te agăți disperată de orice ți se pare pur și simplu o umbră a normalității pierdute.

            Te duci cu mintea și te întorci de nenumărate ori, spui că aceasta este realitatea, nu te mai autovictimizezi căci astfel reușești doar să multiplici doar o stare de rău care face parte din existența ta acum. Cauți să te prinzi de suflete cărora le-ai fost cândva suport și descoperi cu amară uimire că ai avut o relație unilaterală cu ei. Ai empatizat, ai fost acolo să le ștergi lacrimi sau să asculți, dar... au fost surprinși probabil sau pur și simplu nu au gândit că veni-va vremea când tu ai putea să aștepți să fie acolo pentru tine.

            De multe ori citind despre cei ce-ți spun că o familie adevărată este acolo când ai nevoie și că nimic nu trebuie să-îi răpească din timpul pe care-l aloci acesteia, este dureros de adevărat. M-am așteptat ca tăcerea mea să ridice semne de întrebare legate de persoana mea... surprinzător dar viața multora s-a desfășurat fără să-mi adreseze măcar o vorbă sub vreo formă oarecare. Este un reproș pe care mi-l fac mie, am primit în viața mea cu noian de probleme, unele insignifiante chiar, prea mulți oameni toxici. Am fost acolo pentru ei, de prea multe ori cu lacrimi nu doar în ochi, ascunzând probleme care mă măcinau tocmai pentru a nu le încărca lor sufletele și mintea fragile. Nu m-am gevelit și probabil că a fost una dintre greșelile pe care nu le voi făptui de acum încolo. Eronat să crezi că acel pe care l-ai ascultat de nenumărate ori fără să te plângi la rândul tău te va lua în brațe și-o să-ți potolescă neliniștea.

            Probabil că am făptuit greșeala de a întinde mâna și fără să mi se ceară ajutor, m-am gârbovit sub multele poveri pe care le-am purtat în numele prieteniei și al conceptului că la greu se vede sufletul omului de lângă... Deși nu sunt o ignorantă se vede faptul că am fost prea credulă, am sperat măcar că o să atrag atenția dacă n-am să mă pot sprijini pe amici.

            Mulțumesc lui D-zeu, că mi-a dăruit o familie minunată, oameni iubitori și sinceri care au fost acolo, alături de care trec prin destule momente grele! Încă ne putem sprijini unii pe alții, ne ștergem lacrimile și cu credință în Pronie, găsim curajul să mergem mai departe, să infruntăm vicisitudile vieților noaste! Mulțumesc celor pe care D-zeu ni i-a adus aproape la greu, familia mea ii știe, ne-au spus vorbe încurajatoare iar unii pentru tatăl meu au dăruit viață din sângele lor sau din profesionalismul cu care l-au îngrijit... Noi îi știm, ei se știu și le mulțumim din suflet că au fost acolo pentru familia mea când am avut mare nevoie de ei!

            Așa să ne ajute D-zeu tuturor!