Ce mai fac zilele acestea?!
Pur și simplu...trăiesc fiecare clipă cu răbdare și speranță.
Nutresc speranța că va trece și vremea aceasta în care suntem îndepărtați fizic de acei care ne sunt cei mai
dragi, speranța că trăirile noastre actuale
să nu ne schimbe comportamentul
ireversibil, speranța că vor înțelege și acei mulți care nu respectă nici o regulă ,că pericolul este
chiar și pentru ei sau
pentru acei pe care ar trebui să-i protejeze. Am ales să fac ceea ce
trebuie și comportându-ne corect, mai
ales responsabil și într-un număr
cât mai mare cred că o să trăim cât mai curând normal, fără restricții.
Apoi
îmi îndrept ochii spre cer, îmi spun că nu suntem suficient de puternici să
învingem fără ajutorul Divinității și cu fruntea
plecată îmi spun rugăciunea. Cred că pot să-mi leg visurile de cer cu frânturi
de gânduri bune îndreptate către toți cei care-mi sunt dragi dar departe și...simt cum sufletele noastre se reunesc, sunt acolo gata să șteargă orice km distanță.
Acolo
lângă inima mea sunteți toți acei pe care-i iubesc... trecutul pe
care nici un bogat oricât ar plăti nu și-l poate cumpăra ne demonstrează că trăim același vis, un vis cu decor sau detalii
diferit,distincte dar cu același țel și anume acela de a fi mereu împreună și niciodată singuri atâta timp cât nu
ne dăm uitării.