duminică, 6 mai 2018


Am știut mulțumi Proniei ori de câte ori am trăit bucuria de a împărtăși bucuria călătoriei cu oameni dragi și am știut că momentele sunt unice... toți suntem supuși schimbării, ființe, locuri, obiceiuri, starea fizică/emoțională care ne poate permite să voiajăm sau alte și alte motive...
            Ceea ce pot spune cu sinceritate este că avem o țără minunată, cu peisaje unice pe care le descoperim cu mirare și încântare mereu.
            Unul din acele trasee neplanificate, la fel ca de obicei a fost acum câteva zile, sfârșit de lună aprilie 2018 în Parcul Retezat. Nu am fost pentru prima oară în acest Parc Național, dar ineditul a fost vizita în stațiunea Râușor. Nepracticând sporturi de iarnă nu am mai fost în locul respectiv dar știu că m-aș reîntoarce oricând acolo cu mare plăcere. Locația este foarte cunoscută iubitorilor de drumeție dar tot ce-mi doresc e să las imaginile să redea din frumusețea și încă virginitatea locurilor încă neinvadate de iubitorii zgomotoși amatori de grataro-manele omineprezenți.
            Nu ne aventurăm pe trasee foarte lungi, gradul de dificultate al drumului ales este de obicei cel mult mediu, adaptat vârstei și posibilităților fizice.
            Pot să spun că oamenii locului sunt amabili și primitori, bucatele sunt mereu proaspete și personal alegem cât mai multe meniuri tradiționale, care să ne bucure șederea prin savoarea lor.


Ne-am cazat la Pensiunea Clif Alpin Râușor după ce încercasem și alte variante de masă și cazare cum ar fi Pensiunea Dora unde cina a fost delicioasă și primirea deosebit de amabilă. Nu am decât cuvinte de bine la adresa celor de la Clif Alpin și nu am să mă opresc asupra locației în sine care este deosebit de cunoscută și apreciată ci mai ales asupra amplasării acesteia într-un cadru natural deosebit de pitoresc.

             Că privești de pe terasa unei camere dotate cu toate cele necesare, că ești pe traseele din preajma Pensiunii totul este minunat, ca să nu uităm că numeroase trasee montane marcate sunt accesibile din Râușor.




 Cazându-ne după-amiaza târziu, am ales ca după cină să urcăm prin Parcul de Aventură de lângă Clif Alpin aproximativ o oră, să admirăm panorama stațiunii și ceea ce ne-au putut vedea ochii a fost mult peste așteptări. Ne-am bucurat să aflăm nu doar locuri deosebit de frumoase ci și liniștite, chiar dacă acolo vin multe familii cu copii, gama de activități variată, aerul curat, hrana de calitate, toate ducând la un somn reconfortant și profund.
            A doua zi, dimineața am mers la Cascada Râușor, un loc mirific și fiind o pasionată de drumeție vă asigur că fiecare anotimp, starea vremii, toate oferă noi și noi imagini despre cascade și remarca este valabilă pentru oricare cădere de apă pe care am văzut-o vreodată. Experiența minunată am împărtășit-o cu oamenii dragi, am savurat cu mare dragoste momentele magice oferite de faptul că am fost alături în astfel de locuri unde liniștea este tulburată doar de trecerea avioanelor pe cer și de cântatul păsărilor, șopotul izvoarelor sau trosnetul lemnului uscat sub tălpile drumeților.



Revin cu o continuare a călătoriei în Parcul Retezat. Experiența legată de Râușor și Clif Alpin ne-au adus multă bucurie și plăcerea sinceră de a reveni acolo în viitor. Până la o nouă povestire cu impresii personale despre drumeție să vă bucurați de toate cele bune!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu