Cât de mult mă poate schimba timpul...cum poate să-mi erodeze sufletul, să-l șlefuiască transformându-l într-atât încât mă pot întreba dacă mai sunt eu, cea de odinioară.

          Am visat de multe ori că mă întorceam în timp, eram acolo, în copilăria mea, fericită și ocrotită, vicisitudinile vieții nu-mi păreau deloc așa căci încă  de atunci deschisesem poarta către ținutul tristeții și al vieții pline de încercări.

          Atunci credeam că o ființă mică se poate strecura printre încercări tot așa cum încercam să-mi spun că până și cei mai mărunței pot izbândi... m-am înșelat adeseori, am fost îngenunchiată și poate că sufletul mi-a fost rănit dar cel mai important a fost că am găsit forța să mă ridic și am continuat să merg...

          De mult prea multe ori eram purtată de la visurile frumoase la dezamăgirile aproape imediat, dar ceea ce a fost cel mai important, am știut aproape mereu când să renunț la ce-mi dicta inima în favoarea minții și am fost o învingătoare. Am înlocuit amărăciunea și lacrimile cu bucuria și zâmbetul... erau armele pe care le poate întoarce oricine împotriva tristeții, important era să fiu singură din nou, pe calea mea.

          Am fost sinceră cu mine însămi plângând dacă asta simțeam și nu mi-a trecut prin minte să-mi creez o mască sub care să-mi ascund tristețea. În momentele mele de durere am preferat să mă retrag cu mine, sinceră și tranșantă, acesta a fost mereu leacul pe care mi l-am administrat, am învins momentele grele, am continuat chiar și atunci când nu mai erau sorți de izbândă.

          Am fost eu... pur ți simplu, nu mi-am cosmetizat trăirile, am avut tăria să-mi găsesc propria cale, cale care nu m-a purtat spre o carieră de succes dar care, cu certitudine până acum m-a făcut victorioasă atunci când am purtat lupte aprige cu tot ceea ce mi-a hărăzit destinul. Știu că am trăit cu adevărat, nimic nu a fost altfel decât am lăsat să se vadă... pur și simplu așa aleg să fiu chiar și acum, sinceră și curajoasă... încă nu mi se dă să aleg altceva...